fbpx

Fost director al Apele Române, reținut pentru că ar fi luat mită un milion de euro

Fost director al Apele Române, reținut pentru că ar fi luat mită un milion de euro
Image
Image

DNA a anunțat, marți, că l-a reținut pentru 24 de ore pe Victor Sandu, cercetat pentru luare de mită. În același dosar a fost reținut și un om de afaceri, acuzat de dare de mită.

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, față de două persoane, administratori ai unor societăți comerciale, pentru infracțiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.

"În calitate de director general al Administrației Naționale «Apele Române», în perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională «Apele Române».

Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.

Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.

Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate", au precizat, în rechizitoriu, procurorii DNA.

Victor Sandu va fi prezentat, astăzi, Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Sursa foto: magnanews.ro

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.