fbpx

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată pentru accidentul rutier din 2019

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată pentru accidentul rutier din 2019
Image
Image

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârşitul anului trecut şi care s-a soldat cu decesul a două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă. Şapte persoane fizice, rude ale decedaţilor, dar şi trei unităţi sanitare s-au constituit părţi civile în dosar.

Procurorii argeşeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chiţoiu sub acuzaţia de ucidere din culpă, relatează România TV. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti.

Printre părţile civile se numără Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, care au acordat îngrijiri victimelor accidentului.

Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chiţoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puţin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani şi soţia acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de maşina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens.

(Foto: G4Media)

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.