Fostul principe Nicolae este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan: ”Rezultatul testului ADN a fost pozitiv”

Fostul principe Nicolae a scris, pe Facebook, că testul privind stabilirea paternităţii al presupusului său copil cu Nicoleta Cîrjan a arătat un rezultat pozitiv. A precizat și că îşi va asuma responsabilitatea legală faţă de minor.

„În urma insistenţelor mele de a face testul privind stabilirea paternităţii presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relaţie cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala faţa de acesta. Din raţiuni care ţin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata. Din dorinţa expresa de a proteja copilul şi pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să încetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a scris pe Facebook fostul principe Nicolae.

În 2015, regele Mihai a decis să îi retragă titlul de "principe al României" nepotului său Nicolae şi să îl excludă din succesiunea la Coroana României. Oficial nimeni nu a spus care este motivul.

Potrivit MEDIAFAX, în presă apăruseră însă informaţii că în spatele deciziei Regelui Mihai I stă o presupusă relaţie a nepotului său Nicolae cu o tânără pe nume Nicoleta Cîrjan, pe care ar fi lăsat-o însărcinată. După retragerea titlului de "principe al României", nepotul regelui devenea "domnul Medforth-Mills". Pe 9 februarie 2016 s-a născut Iris Anna, fiica Nicoletei Cârjan.

Sursă foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image