Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a câștigat un proces împotriva Guvernului României, în urma căruia Executivul este obligat să elaboreze normele de aplicare a Legii Tinerilor.
Legea Tinerilor a fost adoptată în 2006 şi nu a fost implementată nici până acum din cauza lipsei normelor de aplicare.
Tinerii din România ar fi putut beneficia în tot acest timp, dacă legea ar fi avut normele, de diverse forme de sprijin material, se arată pe site-ul FACIAS.
Este vorba despre:
- Stimularea inițiativelor antreprenoriale: Tinerii ar putea beneficia de alocații financiare nerambursabile pentru accesul la servicii de consultanță specifică demarării unei afaceri.
- Sprijin pentru înființarea IMM-urilor: Prin programe de creditare preferențială, tinerii ar putea înființa întreprinderi mici și mijlocii, în special în mediul rural și în zonele cu nivel economic scăzut.
- Facilități fiscale: Reduceri de taxe și impozite pentru societățile comerciale înființate de tineri absolvenți, pentru o perioadă de cel puțin un an.
- Formarea viitorilor întreprinzători și manageri: Organizarea de cursuri de inițiere gratuite în management și administrarea afacerilor.
Legea Tinerilor este Legea 350/2006.


