Indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil nu va fi mai mică decât indemnizația primită pentru primul născut

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în cazul în care mamele nasc alt copil în 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea să fie mai mică decât indemnizația primită pentru copilul născut anterior. Potrivit HotNews, legea pentru modificarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară a fost promulgată joi de șeful statului.

Proiectul de legea a fost adoptat pe 3 aprilie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, cu unanimitatea celor 254 de deputați prezenți.

Astfel, actul normativ prevede introducerea unui nou art: ” În situaţia în care persoana care a beneficiat de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, naşte unul sau mai mulţi copii sau se află într-o nouă situaţie dintre cele prevăzute la art. 8 alin. (2) într-o perioadă de până la 12 luni de la finalizarea concediului pentru creşterea copilului anterior, dacă din calculul indemnizaţiei conform art. 2 alin. (2) rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită pentru copilul anterior.”

Imagine cu caracter ilustrativ.

Image