Instanţa supremă revocă mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Radu Mazăre în dosarul Polaris

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a hotărât marţi revocarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele fostului primar Radu Mazăre în dosarul Polaris, decizia fiind definitive, potrivit Agerpres.

"Admite contestaţia formulată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan împotriva încheierii din 13 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 4.453/1/2015. Desfiinţează încheierea contestată şi în rejudecare: în temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan prin mandatul de arestare preventivă nr.1/10 ianuarie 2018 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 4.453/1/2015", se arată în decizia instanţei.

Potrivit sursei citate, Radu Mazăre rămâne în penitenciar, deoarece el are o condamnare definitivă de 9 ani închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Credit foto playtech.ro

Image
Image
Image
Image
Image