Klaus Iohannis anunţă că va contesta la CCR "bugetul ruşinii naţionale", reclamând că PSD nu face investiţii, dar "şi-a tras bani" pentru finanţarea partidelor

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut vineri o declaraţie de presă, în care a catalogat actualul buget naţional aprobat de coaliţia de guvernare ca un "buget al ruşinii naţionale", afirmând că, în opinia sa, acesta este nerealist, nu respectă anumite obligaţii asumate în faţa Uniunii Europene şi conţine "aspecte de neconstituţionalitate". Şeful statului a declarat că îl va contesta la Curtea Constituţională a României şi a mai afirmat că "PSD nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea" şi că formaţiunea politică e incapabilă să conducă România şi încearcă prin acest buget să îşi "acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării".

Într-un limbaj mai mult sau mai puţin demn de funcţia ocupată, preşedintele a afirmat vineri, cu referire la reprezentanţii coaliţiei de guvernare şi accent pe social democraţi, că "ăştia nu vor să se realizeze investiţii publice". "În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde", a completat Klaus Iohannis, afirmând că în bugetul de stat pe 2019 au fost introduse sume uriaşe pentru finanţarea partidelor, din care PSD va câştiga cea mai mare valoare, de 20 de ori mai mare decât anul trecut.

"În spitale, probleme peste probleme, educaţia este subfinanţată, economia României este bulversată, mai ales după Ordonanţa 114 dată în mare taină la sfârşitul anului trecut. De autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre Justiţie? Păi întreaga guvernare PSD-istă a fost un asalt asupra Justiţiei şi a statului de drept din România, cu obiectivul clar din partea PSD-ului de a pune mâna pe Justiţie, de a o politiza, ca ei să-şi rezolve dosarele penale. De fapt, PSD-ul nici nu guvernează pentru români şi pentru România, PSD-ul guvernează pentru Dragnea. PSD-ul este incompetent şi incapabil să conducă România. Despre buget? Bugetul ruşinii naţionale - asta este bugetul propus pentru 2019. Este un buget nerealist, supraevaluat şi întârziat. Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiei şi asta este prima mare minciună din buget", a declarat, vineri, preşedintele României.

"Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD-ul bugetul trei luni. Fiindcă, în conformitate cu legea în vigoare, în 15 noiembrie trebuia prezentat în buget. Suntem la sfârşitul lui februarie. Păi vă spun eu de ce au întârziat, ei nu vor să se realizeze investiţii, findcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile. Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat fiind cum e cu mult discutatele spitale regionale, zicea că avem bani pentru proiectare. Auzi, în al treilea an de guvernare, au bani de proiectare. Păi ăştia nici nu vor să realizeze spitalele, nu vor să se realizeze investiţii publice, promit şi nu fac. În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD-ul a avut grijă să aloce sume imense pentru finanţarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD-ul din finanţarea partidelor, 150 de milioane din 270 de milioane propuse pentru finanţarea partidelor, de 20 de ori mai mult decât în anul trecut. Deci PSD-ul şi-a tras bani de 20 de ori mai mult decât în anul trecut. Pentru asta au bani. O victimă sigură a acestui buget este administraţia locală. Comunităţile locale din România primesc un miliard de lei mai puţin decât în anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără aceşti bani, cum să-şi realizeze investiţiile? Primăriile vor trebui să abandoneze investiţii locale importante pentru a face faţă acestui buget. Există, însă, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, are aspecte clare de neconstituţionalitate, nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de Uniunea Europeană, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi Curtea Constituţională a României. Aceeaşi soartă, de sesiziare a Curţii Constituţionale, o va avea şi legea de aprobare a plafoanelor, pe care tot astăzi o voi trimite spre analiză", a mai transmis Klaus Iohannis.

Image
Image
Image
Image