La cererea familiei și contrar recomandărilor, Mario Iorgulescu a fost transferat în străinătate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Medicii de la Spitalul Elias au anunțat că, la cererea familiei și contrar recomandărilor cadrelor medicale, Mario Iorgulescu a fost transferat, luni dimineață, la un spital din străinătate.

"În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE”, spun reprezentanții Spitalului Elias, care nu precizează în ce țară a fost dus fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, potrivit HotNews.

În urmă cu două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias după ce a provocat un accident rutier. El se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut atunci controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc. Mario Iorgulescu avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Național de Medicină Legală.

Credit foto Antena 1.

Image