Liviu Dragnea a cerut instanței anularea alegerii noii conduceri a PSD

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a depus în instanță o cerere de intervenție, în calitate de intervenient principal, în contradictoriu cu PSD, prin cabinetul avocatului Flavia Teodosoiu, pentru anularea alegerii Vioricăi Dăncilă și a lui Mihai Fifor la Congresul PSD în funcțiile de președinte, respectiv secretar general PSD, potrivit documentelor citate de stiripesurse.ro.

Potrivit sursei citate, în cererea depusă în instanță, Liviu Dragnea cere respingerea cererii de înscriere în Registrul partidelor politic de la Tribunalul București a rezultatului alegerii ca președinte al PSD a Viorica Dăncilă “pe motiv de ilegalitate și nestatuaritate a alegerii, datorită faptului că alegerea sa ca Președinte al PSD s-a făcut de către delegații la Congresul PSD din 29 iunie în baza modificărilor de Statut votat tot în acel congres dar neînscris la Tribunalul București”.

Liviu Dragnea cere și respingerea cererii de înscriere în Registrul partidelor politic de la Tribunalul București a rezultatului alegerii ca secretar general al PSD a lui Mihai Fifor.

Sursă foto EurActiv.com.

Image
Image
Image
Image
Image