Ministrul de Interne anunță că scoate în stradă mai mulți polițiști și jandarmi

Ministrul interimar al Internelor, vicepremierul Mihai Fifor, a anunțat, luni, la ședința operativă cu inspectorii șefi din teritoriu, noi obiective de îndeplinit urgent, pentru întărirea siguranței cetățenilor.

"În perioada imediat următoare, vor continua acțiunile pe linia transportului ilicit de persoane, activități începute săptămâna trecută și ale căror rezultate încep să apară. Va fi sporită prezența în stradă a polițiștilor și jandarmilor prin creșterea numărului de patrule mixte, se vor intensifica acțiunile preventive desfășurate de Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și se vor lua măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere a frontierei", au informat reprezentanții MAI, la finalul întâlnirii.

Tot luni, ministrul Mihai Fifor le-a solicitat inspectorilor șefi să se implice mai mult în misiunile din această perioadă și să dispună măsuri ferme față de orice încălcare a conduitei profesionale a propriilor angajați.  "În acest sens, în maxim o săptămână, fiecare inspector șef va prezenta o evaluare a activității inspectoratului județean pe care îl conduce, aceasta urmând a face obiectul analizei imediate de la nivel central", mai anunță comunicatul MAI.

Măsurile dispuse sunt luate în contextul evenimentelor șocante petrecute la Caracal, cu privire la care ancheta este în plină derulare, dar care au pus sub un mare semn de întrbare modul și capacitatea de reacție a autorităților române.

Foto cu caracter ilustrativ

Image
Image
Image
Image