Parlamentul a votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Care sunt funcțiile vizate de această măsură

Parlamentul a votat pentru eliminarea pensiilor speciale. Care sunt funcțiile vizate de această măsură

Camera Deputaților a adoptat marți, ca for decizional, cu 247 de voturi "pentru" si 21 de abtineri, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari.

Măsura îi vizează pe parlamentari (indemnizație limită vârstă), judecători și procurori (pensie de serviciu), foștii Președinți ai României, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene (indemnizație pentru limită de vârstă), judecătorii CCR (pensie de serviciu), membrii Curții de Conturi, Avocatul Poporului, funcționarii publici parlamentari, corpul diplomatic și consular, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, scrie stiripesurse.ro.

Ca să intre în vigoare, legea mai trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Image
Image
Image
Image