Pintea, după întâlnirea cu răniţii din clubul Colectiv: Susţinem propunerile lor de modificare a legislaţiei, astfel încât să primească decontarea îngrijirilor atât cât timp au nevoie

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, vineri, că le-a transmis victimelor din clubul Colectiv că susţine modificarea legislativă pe care au cerut-o, astfel încât să poată beneficia de tratament decontat, atâta timp cât au nevoie. Textul proiectului de ordonanţă care se va adopta în acest sens le va fi prezentat victimelor în cursul zilei de luni.

”În urma scrisorii deschise pe care mi-au adresat-o, am avut o întâlnire cu premierul României. Astăzi am informat pe cei care au fost prezenţi la această întâlnire privitor la discuţia pe care am avut-o. Concluzia este că susţinem propunerile lor de modificare a legislaţiei, astfel încât să primească decontarea îngrijirilor atât cât timp au nevoie”, a anunţt, vineri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit News.ro.

Răniţii din Clubul Colectiv au transmis, luni, o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, prin care solicită ca statul să le asigure sprijin pe viaţă, prin plata tuturor tratamentelor necesare. Ei spun că, dacă imediat după producerea evenimentului ar fi avut parte de protocoale corespunzătoare de tratament, atunci numărul tratamentelor de după faza critică ar fi fost mai mic.

Sursă foto News.ro.

Image
Image
Image
Image