Postul Realitatea TV se închide. Miercuri ar fi ultima zi de emisie

Prima televiziune de știri din România, Realitatea TV, lansată în toamna lui 2001, își încetează emisia de la 31 octombrie, deoarece Consiliul Național al Audiovizualului nu i-a prelungit licența.

Membrii CNA Membrii au votat, astăzi, împotriva prelungirii, întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentația necesară, explică paginademedia.ro. Sursa citată menționează că din cauza faptului că Realitatea Media, aflată în insolvență de opt ani, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal.

Tot marți, CNA a aprobat, în unanimitate, modificarea licenței Realitatea Plus, operată de compania Geopol International, a lui Cozmin Gușă. Paginademedia.ro scrie că Realitatea Plus va avea aceeași emisie ca cea pe care Realitatea TV a avut-o până acum, dar postul este prezent doar în lista unor mici cabliști și ar fi în negocieri abia cu UPC și RCS.

 

 

Image
Image
Image
Image
Image