"Pot să merg să-mi cumpăr miel, pentru Paște?" Ce le răspund polițiștii românilor preocupați de cumpărăturile de sărbători

"Pot să merg să-mi cumpăr miel, pentru Paște?" Ce le răspund polițiștii românilor preocupați de cumpărăturile de sărbători
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliția Română a întocmit un nou set de răspunsuri la câteva dintre cele mai frecvente întrebări pe care le adresează cetățenii în această perioadă. Cu toate restricțiile impuse, oamenii încearcă să facă, totuși, pregătirile de Paște și să petreacă sărbătorilor cât mai aproape de modul tradiţional, atât cât este posibil. Iar de pe lista lor nu lipsește, evident, carnea de miel.

Iată ce precizări a transmis Poliția Română:

  1. Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație ?

Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 ( asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care iți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico - sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.  

  1. Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-l aducă acasă?

Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină, asupra sa,  documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.  

  1. Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

Nu.  Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate.

  1. Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște?

Desigur. Conform ordonanței militare trebuie să ai asupra ta tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 4, motive justificative, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave. Dar nu uita că aici nu sunt incluse vizitele în ziua de Paște.

 

Sursa foto: smartcraiova.ro

Image