fbpx

Raed Arafat nu recomandă redeschiderea restaurantelor și se teme de momentul reluării cursurilor în școli

Raed Arafat nu recomandă redeschiderea restaurantelor și se teme de momentul reluării cursurilor în școli
Image
Image

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, avertizează cu privire la riscul unei reveniri puternice a virusului, în toamnă, pe fondul redeschiderii școlilor și a intensificării activității, după vacanța de vară. De aceea, spune secretarul de stat, nu poate recomanda acum și redeschiderea restaurantelor.

„Pandemia nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică poate lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău. Apariția și a virozelor înseamnă și dificultăți în diagnosticare. Se poate ca unii să le aibă pe amândouă, de asta recomandăm vaccinarea împotriva gripei sezoniere. (...) Nu avem deocamdată o descreştere evidentă. La orice moment se poate ajunge la mai rău și la o creștere, mai ales dacă nu se respectă regulile. Acum vedem o scădere, dar e posibil ca în timpul toamnei, când revin oamenii la serviciu, școli, vor duce la o creștere. (...) Ne așteptăm ca cel puțin în toamnă și iarnă să avem un efect mai mare decât până acum, de asta ne concentrăm pe creșterea capacității secțiilor ATI, pe partea COVID. Am crescut numărul locurilor, am reușit și cu sprijinul dotărilor care au intrat în stocurile strategice la București, Mureș, Cluj, la Brașov urmează să crească numărul paturilor ATI, la Timișoara, Ploiești, la Argeș au ajuns unităților mobile”, a declarat  pentru un post central de știri șeful DSU, citat de Digi 24.

Acesta a subliniat că nu poate să recomand deschiderea restaurantelor. "Ce pot să vă spun e că, dacă se deschid, ce pot recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele. Nu poate fi o recomandare. Dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, putem spune condițiile pentru a reduce riscurile. Risc zero nu există. Apoi e iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Încă sunt discuții, urmează să se ia o decizie finală. Recomandările medicale vor fi modalitatea prin care se poate face asta cu cel mai mic risc posibil. Nu vreau să intru în subiect și să dăm drumul la speculații și, în final, să ne trezim că e așa sau altfel”, a mai declarat Raed Arafat, potrivit sursei citate.

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.