Reacția DNA referitor la imaginile cu Sorina Pintea, difuzate în spațiul public

Reacția DNA referitor la imaginile cu Sorina Pintea, difuzate în spațiul public

DNA a transmis, joi, un punct de vedere, susținând că Direcția nu are nicio implicare în faptul că presa a aflat și a fost de față șa aducerea Sorinei pintea, acum două zile, cu cătușe, la un consult de specialitate.

"Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul DNA nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv.  Mai mult, după dispunerea deciziei de arestare preventivă, procurorii nu pot și nu au dreptul să intervină în nici un fel în procedurile desfășurate la locul de deținere (pachete, transport la medic etc).  Atribuțiile în ceea ce privește gestionarea acestor situații îi revin exclusiv instituției în custodia căreia se află persoana aflată în stare de deținere. Subliniem că, în perioada în care inculpata s-a aflat în prezenta angajaților DNA, în spațiul public nu au apărut niciun fel de imagini cu aceasta", au transmis reprezentanții DNA.

Ca urmare a evenimentelor de acum două zile, Avocatul Poporului a anunțat că s-a autosesizat în cazul Sorinei Pintea.

Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi. Avocații spun că fostul ministru a fost expus în situația în care se află, adus în cătușe la medic și împins de un agent din escortă.

Sursa foto: captură digi24.ro

Image
Image
Image