Rectificarea bugetară, cu tot cu amendamentul privind majorarea pensiilor cu 40%, a fost adoptată de Parlament

Rectificarea bugetară, cu tot cu amendamentul privind majorarea pensiilor cu 40%, a fost adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 242 de voturi „pentru”, 147 „împotrivă", 11 abţineri, iar un parlamentar nu şi-a exprimat votul.

PNL ceruse ca proiectele de lege prin care este aprobată rectificarea bugetară pe acest an să fie retrimise la comisiile reunite de buget-finaţe pentru a fi adoptat un alt raport, deoarece cel deja aprobat încalcă prevederile legislative şi inclusiv Constituţia. Solicitarea liberalilor a fost, însă, respinsă.

PNL a avertizat că va ataca la CCR proiectele de lege la CCR.

 

Image
Image
Image