Reprezentanţii AEP şi BEC, audiaţi la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile europarlamentare

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile europarlamentare îi audiază luni pe reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente şi ai Biroului Electoral Central.

Săptămâna trecută, comisia i-a audiat pe preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, şi pe prim adjunctul directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorin Bălan. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică a afirmat, marţi, la audierile din Comisie, că au existat unele inadvertenţe în procesul de centralizare a datelor, însă nu au afectat rezultatul scrutinului. De asemenea, prim-adjunctul directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a declarat că nu a existat niciun angajat al STS care să opereze tableta sau să introducă date în sistemul informatic privind prezenţa la vot şi centralizarea proceselor verbale.

Pe 26 iunie, Parlamentul a înfiinţat Comisia de anchetă privind posibile fraude la alegerile europarlamentare din 26 mai, informează România TV. Comisia este condusă de deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, iar senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă sunt vicepreşedinţi. Senatorul ALDE Daniel Zamfir este secretar al comisiei. Din acest for mai fac parte deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea.

Image
Image
Image
Image