Restricţii de circulaţie pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Circulaţia se desfăşoară cu restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu- Ruse, Bulgaria, pe ambele sensuri de mers, din cauza lucrărilor de reabilitare la covorul asfaltic, informează marţi ITPF Giurgiu, potrivit Agerpres.

“Pe Podul Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se circulă cu restricţii, pe ambele sensuri de mers, deoarece se efectuează lucrări de reabilitare la covorul asfaltic atât de către partea română, cât şi de partea bulgară, această activitate ducând la îngreunarea traficului şi la creşterea timpilor de aşteptare. Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei Trafic Online disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care indică o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”,  se arată într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu.

Timpul de aşteptare pentru ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse este de 50 de minute atât pentru autoturisme, cât şi pentru camioane.

Sursă foto Wikipedia.

Image
Image
Image