Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA într-un nou dosar. Fostul șef ANAF, acuzat că ar fi încasat "taxă de protecție" de 1,2 milioane de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a unui nou dosar de corupție în care figurează ca inclupat și fostul președinte ANAF Sorin Blejnar. Acesta este acuzat de luare de mită.

Aceeași faptă le este imputată și lui Viorel Comăniță, fost vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, și lui Sorin Florea, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii Financiare. De asemenea, DNA a trimis-o în judecată, pentru complicitate la luare de mită, și pe soția fostului șef al Fiscului, Andreea Blejnar.

"În calitate de președinte, vicepreședinte, respectiv de comisar general adjunct al Gărzii Financiare, inculpații Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin au primit sume de bani de la un om de afaceri, prin intermediari, pentru ca, în schimb, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cei trei inculpați să protejeze activitatea nelegală desfășurată de societatea comercială coordonată de omul de afaceri. Ajutorul dat de complicele Blejnar Andreea Florentina a constat în primirea banilor destinați lui Blejnar Sorin, de la doi interpuși ai omului de afaceri", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Sorin Blejnar ar fi primit 1,2 milioane de euro, în perioada mai 2011-aprilie 2012. Sume consistente au ajuns și la Viorel Comăniță (960.000 de euro care ar fi fost primiți în perioada mai 2011- mai 2012) și Sorin Florea (300.000 de euro primiți în perioada mai 2011- iunie 2012).

Potrivit anchetatorilor, "sumele primite drept mită de cei trei inculpați au avut caracterul unei «taxe de protecție» încasate de cei trei funcționari publici cu putere de decizie, pentru ca activitatea ilegală a societății controlate de omul de afaceri care plătea respectiva «taxă» să nu fie observată și nici oprită de organele fiscale. Activitatea comercială a societății din domeniul comercializării carburanților era organizată astfel încât să se asigure premisele evaziunii fiscale. Cumpărarea și vânzarea produselor accizabile s-a desfășurat în timp, iar sumele obținute erau date funcționarilor publici, pe măsură ce banii erau obținuți din comercializarea produselor fără plata accizelor. Societatea respectivă (alături de alte persoane fizice și juridice) a fost trimisă în judecată, fiind condamnată prin decizie definitivă, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, la plata unei amenzi penale și pedeapsa complementară a dizolvării".

În cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii cu privire la bunurile inculpaților Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin, până la concurența sumelor reprezentând obiectul infracțiunilor de mită reținute în sarcina fiecăruia dintre cei trei.

DNA a anunțat că dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunere de menținere a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la bunurile inculpaților Blejnar Sorin, Comăniță Viorel și Florea Sorin.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citiți și:  Sorin Blejnar, fostul șef ANAF, a fost condamnat DEFINITIV la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul instrumentat de DNA Ploiești

Sursa foto: cotidianul.ro

Image
Image
Image