Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure

Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, a declarat pentru MEDIAFAX că INML nu a putut indica un profil ADN pentru oasele din pădure deoarece combustia creată în butoiul în care ar fi fost arse rămăşiţele a eliminat orice urmă biologică. Chesnoiu mai spune că anchetatorii au lucrat „ca la carte”.

„Este un rezultat provizoriu şi parţial pentru că vizează acel femur şi dacă nu a avut nimic de spus acest raport pentru că acea combustie pe termen lung a făcut să dispară orice urmă biologică. Nici nu au avut autorităţile ce să comunice familiei, deci nu au greşit cu nimic autorităţile, pentru că nu aveau un rezultat concret, doar că în acel femur nu s-a găsit niciun ADN pentru că este distrus din punct de vedere biologic, acea parte osoasă. Mai sunt nişte dinţi acolo, şi aceştia vor fi analizaţi şi să sperăm că poate vom găsi acolo ceva”, a declarat, potrivit sursei citate, Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.

Potrivit lui Chesnoiu, rămâne să fie analizate şi alte probe găsite în pădure (dinţi), însă în casa lui Dincă au mai fost găsite indicii care ar putea face lumină în acest caz.

Surs[ foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image
Image