Starea de urgență va fi prelungită cu 30 de zile. Klaus Iohannis: "Nu este momentul să ne relaxăm"

Starea de urgență va fi prelungită cu 30 de zile. Klaus Iohannis: "Nu este momentul să ne relaxăm"

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că va solicita prelungirea stării de urgență. Acesta a punctat importanța faptului că România a adoptat restricții mai repede decât ale state, dar a subliniat, totodată, că "nu este momentul să ne relaxăm".

”În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane infectate nu a fost așa mare, cum avem în Italia, Spania. Acest lucru vine din faptul că noi din timp am luat măsuri foarte ferme. Nu este momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm indicațiile autorităților. Nu suntem încă la vârful epidemiei, în niciun caz nu e momentul să ne relaxămAm cerut guvernului să vină cu propuneri pentru a fi incluse în decret, în cursul acestei săptămâni voi elabora textul iar decretul va fi emis săptămâna viitoare, pentru prelungirea stării de urgență cu încă o lună. (...)Dragi români, repet, respectați măsurile dispuse de autorități, respectați izolarea, nu ieșiți din casă decât dacă aveți o problemă de rezolvat, evitați orice contact fizic cu oricine. Boala se răspândește de la om la om”, a declarat preşedintele.

Șeful statului s-a referit și la faptul că nu ne confruntăm numai cu o criză de sănătate, ci și cu o criză care afectează întreaga economie. "Va fi nevoie să se declare o creștere probabil semnificativă a deficitului bugetar. E nevoie de bani mai mulți pentru sănătate, pentru șomaj. Vom avea o situație complicată a bugetului, însă e clar că această complicație nu se rezolvă de la sine. Guvernul va trebui să facă o analiză și să nu ne limităm doar la o rectificare cu câteva schimbări, ci va fi nevoie să se reevalueze veniturile în scădere, dar și cheltuielile pe întregul an. Va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor din banul public", consideră șeful statului.

 

Image
Image
Image
Image
Image