Vezi lista spitalelor care vor trata pacienți cu coronavirus

Vezi lista spitalelor care vor trata pacienți cu coronavirus

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul de ministru privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor  în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19 și Lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document –cadru care instituie pașii care trebuie urmați de managementul unităților sanitare și măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea și tratamentul cazurilor COVID –pozitive.

De asemenea, documentul conține reglementări privind modul de folosire a echipamentului individual de protecție (PPE) la nivelul unității sanitare, în mod rațional și corect, în funcție de secție, personal și tipul de activitate.

În colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităților de îngrijire a pacienților, a fost elaborată și LISTA CU SPITATLELE de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc)

Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București.

În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale.
Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități  municipale/orășenești și spitale din alte județe  preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).

“Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor a fost elaborat de specialiștii din cadrul comisiilor de specialitate ATI, boli infecțioase și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății, pe baza recomandărilor OMS si CE. Am cerut managerilor unităților sanitare, dar și direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță să aducă la cunoștința personalului medical și auxiliar, în mod repetat, procedurile ce trebuie urmate în această situație de criză, toate măsurile existente în planul de măsuri, în special reglementările privind măsurile de prevenție și utilizarea corectă, în funcție de expunere, personalului medical, dar și auxiliar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Toate unitățile sanitare din sistemul public și privat au obligația asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienților, în concordanță cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuțiilor specifice se sancționează conform prevederilor legale.

Ordinul ministerului Sănătății a fost publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020 și a fost adus la cunoștința managerilor unităților sanitare și a direcțiilor de sănătate publică într-o videoconferință condusă astăzi de ministrul Sănătății.

 

 

 

 

Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.

Image
Image
Image
Image