fbpx

VIDEO | Tătaru: "Izolarea trebuie să continue". Ministrul Sănătății anunță că starea de alertă ar putea fi prelungită din nou

VIDEO | Tătaru: "Izolarea trebuie să continue". Ministrul Sănătății anunță că starea de alertă ar putea fi prelungită din nou
Image
Image

Într-o conferință de presă organizată vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că se lucrează la un proiect de lege pentru a se conforma recomandărilor Curții Constituţionale, urmând să fie definite mai clar noţiunile de boală transmisibilă, carantină, dar totodată izolarea rămâne de bază.  Acesta a atras atenția că, până la elaborarea unor clarificări, rămân valabile prevederile Codului penal, referitoare la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, și a făcut un apel la populație să respecte măsurile recomandate.

„Referitor la deciziile CCR şi motivarea apărută ieri, în care se specifică că necesită nişte clarificări şi o mai mare previzibilitate, ţin să menţionez că lucrăm în acest moment la un proiect de lege şi avem acea rugăminte ca toţi factorii implicaţi, Parlament, opinie publică să se implice activ pentru a gestiona o situaţie pe care, în acest moment, o controlăm. Tot ce ţine de carantină, tot ce ţine de izolare la domiciliu, rămân în continuare ca şi recomandări, atât pentru populaţia civilă, cât şi pentru partea şi corpul medical. Avem un corp medical care deţine în acest moment controlul, deţine în acest moment evaluarea unor pacienţi infectaţi cu COVID-19, dar interpretarea particulară sau personală a fiecăruia dintre noi a acestor decizii, poate duce la efecte nedorite. Recomand corpului medical ca fiecare pacient să beneficieze de tot ce înseamnă explicaţie vis a vis de carantină, de boală transmisibilă, de ceea ce înseamnă izolare la domiciliu. (...)Ne pregătim pentru un proiect legislativ care să definească boală transmisibilă, tratament, carantină, izolare. Reglementările care nu sunt conforme, suntem în măsură să le putem reaşeza legislativ, dar avem nevoie de colaborarea dumneavoastră tocmai pentru a putea gestiona acest moment. Avem în continuare focare care se nasc, dincolo de cele pe care le ştiam, cele vechi. Ţine doar de noi în respectarea acestor reguli”, a precizat ministrul.

Nelu Tătaru a subliniat că există o creștere alarmantă a îmbolnăvirilor, iar sistemul sanitar resimte deja această presiune. „Astăzi s-a făcut o altă evaluare, în care am constatat că atât partea medicală, cât şi parte de populaţie au în continuare acea tendinţă de a menţine doar parţial aceste restricţii. Avem un număr de cazuri crescut în ultima săptămână. Avem un început de transferuri de pacienţi din terapii intensive din diferite spitale către alte spitale care au locuri în aceste terapii intensive. Avem un număr scăzut de locuri la terapiile intensive din Bucureşti. Rămân şi intervin cu aceleaşi recomandări. Putem gestiona acest număr de cazuri, dar recomandarea rămâne aceeaşi. Haideţi să menţinem acele principii, acele reguli de distanţare fizică, precum şi aceloraşi recomandări. Suntem într-un moment în care cu toţii trebuie să gestionăm o situaţie. A fost 1 iulie. Trebuiau să existe nişte măsuri de relaxare. Le-am amânat. Am avut discuţii cu toţi factorii decizionali, cu toţi agenţii economici, precum şi asociaţiile implicate în acest moment. (...) Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toţi pacienţii cu simptome uşoare sau cei deveniţi asimptomatici care se externează să rămână de bază. Recomandarea de izolare nu e doar o recomandare strict medicală. Tot ce înseamnă criteriu epidemiologic este cel care ne indică faptul că măsurile de izolare, într-o primă fază, 14 zile, sunt cele care au dus la rezultatele pe care le-am avut. Dacă acum trei săptămâni aveam acea rată de transmitere 0,6 – 0,7 astăzi mergem spre o rată de transmitere de 1,4. Am putut vedea recomandările UE, tot ce înseamnă state comunitare, state terţe pentru izolare şi carantinare. Acea izolare pe care am păstrat-o şi noi rămâne de bază”, a menţionat Tătaru.

Referitor la pacienţii asimptomatici, ministru a precizat că se poate face o externare la cerere, în condiţiile în care şi medicul, şi pacientul îşi asumă acea externare, "atâta timp cât vor respecta o izolare la domiciliu": "Contextul actual cu motivaţia CCR, ne face să avem recomandările strict epidemiologice, medicale, dincolo de cele legislative".

Acesta a precizat că evoluția situației poate duce la o nouă relaxare a restricțiilor sau, în funcție de concluziile evaluării, la o prelungire a stării de alertă: „Suntem la trei săptămâni de creştere a cazurilor. Suntem la trei săptămâni unde o parte  din cei care şi-au dat acordul pentru deschiderea operatorilor au respectat aceste măsuri. Evaluăm creşterea cazurilor, incubaţia de 14 zile. În măsura în care evoluţia ne va permite, vom merge cu relaxări, inclusiv acele restaurante. În condiţiile în care evoluţia o va permite, vom avea aceste relaxări. Dacă se va impune, vom avea şi o prelungire a stării de alertă”.

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.