Zeci de mașini furate sau confiscate, depistate de polițiștii de frontieră, de la începutul lunii. Cum au încercat să-i convingă șoferii că sunt doar niște victime

32 de autovehicule (27 autoturisme, trei remorci, un microbuz şi un automarfar), care figurau ca fiind căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate, au fost depistate în august de polițiști în punctele de trecere a frontierei de la granițele României.  Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost depistate 22 de autovehicule, în acest an s-a constatat o creştere de peste 40%, arată Poliția de Frontieră.

Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la P.T.F. Petea (judeţul Satu Mare) şi P.T.F. Nădlac II (judeţul Arad). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Bulgaria, în P.T.F. Giurgiu şi P.T.F. Calafat, precum şi la graniţa cu R. Moldova. Persoanele implicate au fost cetăţeni români, bulgari, moldoveni, ucraineni, germani, turci, italieni, iar mărcile cele mai întâlnite au fost cele de lux - BMW, Audi sau Jaguar, mai notează sursa citată.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi în traficul cu maşini furate, au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră.

În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar «cumpărători de bună credinţă». Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta e furată.

Printre mașinile depistate s-au numărat un Jaguar înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 88.000 de lei, care figurea ca "bun căutat pentru confiscare", un Jaguar în valoare de 94.000 de lei, înmatriculat în Italia, căutat de autorități, și un Audi A6, înmatriculat în Italia, în valoare de 117.500 lei, care era semnalat ca "bun căutat pentru confiscare".

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Image
Image
Image
Image
Image