Ziua Mondială a Apei

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day).
Tema anului 2019, "Nu lăsăm pe nimeni în urmă", este obiectivul central al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă "pe măsură ce dezvoltarea durabilă progresează, toată lumea trebuie să beneficieze" și Obiectivul 6 de Dezvoltare Durabilă (ODD) prevede ca toată populaţia planetei să aibă acces la resurse de apă de calitate până în 2030, incluzând obiective privind protejarea mediului natural şi reducerea poluării.
Potrivit Institutului Național de Statistică 10 milioane de români nu beneficiază de canalizare, mulți dintre ei se spală încă în copaie și au toaleta în fundul curții. În anul 2018 România se situa pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de săpun, pasta de dinți și hârtie igienică. Datele statistice de pe pagina ONU dedicată Zilei Mondiale a Apei, arată că 2,1 miliarde de oameni trăiesc fără a avea apă potabilă acasă; una din patru şcoli primare nu are serviciul de apă potabilă, iar elevii folosesc surse neprotejate; peste 700 de copii sub vârsta de cinci ani mor în fiecare zi de diaree, fapt care are legături cu calitatea apei şi proasta gestionare a sistemului de salubritate; la nivel global, 80% din persoanele care trebuie să utilizeze surse de apă nesigure şi neprotejate locuiesc în zonele rurale; aproximativ 4 miliarde de oameni - aproape două treimi din populaţia lumii - se confruntă cu un deficit sever de apă în cel puţin o lună a anului; 700 de milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi strămutate, din cauza lipsei acute a apei, până în 2030, scrie Mediafax.
Sursa foto: un.org/en/events/waterday/

Image
Image
Image
Image
Image