Accident grav în Cernica. Opt persoane au ajuns la spital

Nouă persoane au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident produs în comuna Cernica, judeţul Ilfov. Opt dintre victime au ajuns la spital. Între ele se află şi un copil.

Două maşini s-au ciocnit violent în satul Tânganu din comuna Cernica. Nouă oameni aflaţi în două maşini, printre care şi un copil de 7 ani, au fost răniţi, informează România TV. La fața locului au ajuns de urgență mai multe echipaje de salvare.

O persoană a refuzat transportul la spital. Autoritățile au testat șoferii cu alcooltestul, rezultatul fiind 0. Şoferul vinovat se va alege cu dosar penal pentru vătămare din culpă, mai notează sursa citată.

Image
Image
Image