Adrian Năstase i-a acţionat în instanţă pe Iohannis şi Orban, pentru că i-au retras Ordinul "Steaua României"

Adrian Năstase i-a acţionat în instanţă pe Iohannis şi Orban, pentru că i-au retras Ordinul "Steaua României"

Fostul premier Adrian Năstase a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care solicită judecătorilor anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Naţional "Steaua României", decoraţie primită în 2002.

Potrivit AGERPRES, procesul a fost deschis în luna martie împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, dar nu a primit încă un termen de judecată.

Pe 11 decembrie 2019, Iohannis a semnat decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice, printre care se numără Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin, Dan Voiculescu, motivul invocat fiind că aceştia au condamnări penale.

În cazul lui Adrian Năstase este vorba de Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, semnat de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Adrian Năstase declara atunci că retragerea decoraţiei nu are nicio justificare.
"Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014, şi după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale, intenţia de retragere a ordinului are justificare", mai susţinea Năstase.

"Klaus Iohannis a început să construiască 'România normală' anunţând că a decis să-mi retragă Ordinul 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înşelat, iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteşte nimic bun", spunea Năstase.

Fostul premier susţinea că acţiunile pentru care a fost decorat nu vor putea fi şterse din cărţile de istorie şi vor putea fi comparate cu 'activitatea nesemnificativă' a lui Iohannis.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image