Amenzi de peste 50.000 de lei și dosar penal după o onomastică organizată azi-noapte, într-un salon din București

Amenzi de peste 50.000 de lei și dosar penal după o onomastică organizată azi-noapte, într-un salon din București

Un apel la 112 a reclamat, în noaptea de luni spre marți, că un salon de eveniment din Sectorul 2 al Capitalei găzduiește un eveniment privat, activitate interzisă, în această perioadă, conform restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

"La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 00:00, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţiile 6 şi 7 Poliţie, au depistat în urma unei sesizări prin 112 la o adresă din Bucureşti, sectorul 2, unde funcţionează un salon de evenimente, un bărbat care îşi organiza ziua onomastică la care participau aproximativ 19 de persoane.

Faţă de participanţii la eveniment a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 52.000 de lei, iar pe numele organizatorului evenimentului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor", a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

UPDATE - Surse din Poliție au precizat pentru G4Media.ro că petrecerea la care au fost aplicate sancțiunile era pentru ziua onomastică a fiului lui Joshua Castellano, patronul clubului Bamboo, evenimentul având loc chiar în localul acestora.  

 

Foto cu caracter ilustrativ (monitorulcj.ro)

 

Image
Image
Image