Au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei. Când ar putea fi dat în folosință

Au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei. Când ar putea fi dat în folosință

La opt ani după începerea lucrărilor, au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei, pe Magistrala 5. În imaginile obținute în exclusivitate de Club Feroviar se pot observa primele trenuri care circulă, fără călători, pe această magistrală. Ultimul termen avansat de autorități pentru punerea în funcțiune este „la sfârșitul verii”.

Primele teste la metroul din Drumul Taberei le dau speranțe bucureștenilor din zona de vest a orașului. În imagini se poate vedea cum trenurile chiar circulă pe șinele nou montate în subteranele Bucureștiului.

Construcția Magistralei 5 de metrou a avut o istorie tumultuoasă. Începute în forță în 2012, lucrările s-au oprit brusc un an mai târziu, din cauză că premierul de la acea vreme, Victor Ponta, a decis să taie drastic fondurile alocate acestui proiect de investiții. Așa că panourile prin care bucureștenii erau anunțați că ”Peste trei ani aici va fi noua ta stație de metrou” au rămas fără obiect.

Image
Image
Image