Avocat din București trimis în judecată pentru tentativă de tâlhărie. Ar fi atacat o femeie în stația de autobuz, încercând să-i smulgă lănțișorul de la gât

judecată tâlhărie de furt

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au trimis în judecată un bărbat bănuit că, în septembrie, ar fi încercat să comită o tâlhărie într-o stație de transport în comun din Capitală. Inculpatul este avocat suspendat, în Baroul București.

Bărbatul, aflat în prezent sub control judiciar, este acuzat de tentativă de tâlhărie calificată.

„S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 10.09.2025, în jurul orei 20.25, în timp ce se afla într-o stație de transport în comun din municipiul București, inculpatul a încercat prin smulgere să îi sustragă persoanei vătămate un lanț de aur pe care îl purta la gât”, au explicat procurorii.

Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține măsura controlului judiciar.