fbpx

Cadavru tranşat, descoperit în portbagajul unei maşini incendiate, în Ilfov

Cadavru tranşat, descoperit în portbagajul unei maşini incendiate, în Ilfov

Image
Image

Descoperire macabră pe un câmp din comuna Măgurele, în Ilfov! În interiorul unei maşini carbonizate a fost descoperite părţi dintr-un cadavru tranşat. Craniul prezintă urmele unei lovituri puternice, posibil cea care a cauzat decesul. Poliţiştii încearcă acum să identifice atât victima, cât şi maşina abandonată.

Oseminte carbonizate au fost găsite într-o mașină la intrarea în orașul Măgurele, județul Ilfov, într-un lan de rapiță, informează site-ul stiripesurse.ro. Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat, sâmbătă, de către un bărbat, că la intrarea în orașul Măgurele arde o mașină. Polițiștii din Măgurele și pompierii au mers acolo pentru cercetări, a anunțat IPJ Ilfov.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din Măgurele si pompieri militari, pentru efectuarea de activităţi specifice din competenţă. Verificările şi investigaţiile sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt de drept şi luarea măsurilor legale care se impun, urmărirea penală fiind în competenţa exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, transmite Poliţia judeţului Ilfov.

Cadavru tranşat, descoperit în portbagajul maşinii

Verificările și investigațiile sunt continuate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. În sprijinul procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au fost trimiși specialiști IGPR, din cadrul DIC și INC.

Surse din anchetă au declarat că în mașină s-au găsit oseminte carbonizate. Ar fi vorba, din câte se pare, despre un craniu uman şi membre.

Mașina a fost identificată după seria de șasiu. Este o Dacie Logan de fabricație românească 2017, înregistrată în Italia, informează Antena 3, care a anunţat ulterior că autoturismul a fost ridicat de la fața locului de o platformă, pentru a fi expertizat și a se aduna noi probe.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.