Cozi imense la spitalele din Bucureşti, după implementarea măsurilor de protecţie împotriva coronavirusului

Cozi imense la spitalele din Bucureşti, după implementarea măsurilor de protecţie împotriva coronavirusului

Sute de persoane au stat miercuri dimineaţă la coadă pentru a intra la mai multe unităţi medicale din Bucureşti. Cea mai mare aglomeraţie a fost la Spitalul Colentina, după introducerea unui control al accesului mult mai riguros.

Ioan Furtună, directorul medical al spitalului, a declarat că aceste cozi s-au format după ce spitalul a luat decizia de a tria serios pacienții care vin pentru consultații, dar şi rudele pacienților internați, cu scopul de a nu se produce o infectare a unității medicale. Prin urmare, toți pacienții trec printr-un filtru sau o cameră de triaj şi se face anchetă epidemiologică, relatează România TV.

De asemenea, mai multe spitale din România au intrat în carantină, iar Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare intră în carantină totală până la data de 31 martie, cu riscul de prelungire, mai arată sursa citată. La Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila intrarea este permisă doar pe la punctul de control, iar înainte de a intra în unitatea medicală toate persoanele trebuie să prezinte documentele. 

Image
Image
Image