fbpx

Flagrant în București. Până la 20.000 de lei primiți de inspectori antifraudă, pentru a nu dispune suspendarea activității firmelor controlate

Flagrant în București. Până la 20.000 de lei primiți de inspectori antifraudă, pentru a nu dispune suspendarea activității firmelor controlate

Image
Image

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au anunțat, marți, începerea urmăririi penale față de doi inspectori în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală București, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Aceștia au fost prinși în flagrant.

 

Cei doi inspectori antifraudă au fost plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile.

“În perioada 05 - 11 februarie 2022, inculpații Boiță Bogdan și Ciucă Costin Ștefăniță, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceștia să nu dispună suspendarea activității societăților celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.

În contextul menționat mai sus, sumele de 12.000 lei și 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 05 - 10 februarie 2022, iar restul de 15.000 lei ar fi fost remis inculpaților Boiță Bogdan și Ciucă Costin în data de 11 februarie 2022, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au informat procurorii DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații  nu au voie să părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Foto cu caracter ilustrativ

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.