FOTO | Incendiu puternic la un depozit de PET-uri din Afumați. Populația a fost avertizată prin RO-Alert

Un depozit de PET-uri de 4.000 mp, din localitatea Afumați, județul Ilfov, a fost cuprins de flăcări, vineri, în zori.  Pompierii intervin cu peste 30 de autospeciale.

"Intervenim în aceste momente pentru stingerea unui incendiu în localitatea Afumați, județul Ilfov. Peste 150 de pompieri cu 25 de autospeciale de stingere, patru autoscări, doua autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD sunt la locul intervenției", au anunțat reprezentanții ISU București - Ilfov.

De asemenea, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert, cerând populaţiei să permită accesul autospecialelor în zona evenimentului şi să se ferească de fumul gros degajat de incendiu. Mesajul a fost emis inclusiv pentru București.

{gallery}incendiu depozit afumati{/gallery}

Intervenţia pompierilor este dificilă, din cauza suprafeţei mari, dar şi din cauza halei metalice care se poate prăbuşi. De altfel, unul dintre pereţi s-a prăbuşit în interior, iar pompierii intervin doar de afară pentru localizarea incendiului. Pompierii au localizat incendiul, dar pot acționa numai din exterior.

 

Sursa foto: ISU București-Ilfov

 

Image
Image
Image
Image
Image