Gheorghe Dincă va fi audiat joi de procurorii DIICOT

Gheorghe Dincă, bărbatul care este suspectat că a violat şi apoi a ucis două tinere, respectiv pe Luiza Melencu şi pe Alexandra Măceşanu, va fi audiat, joi, la sediul central al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Potrivit MEDIAFAX, Gheorghe Dincă, aflat în arest preventiv din luna iulie, a recunoscut iniţial că le-a ucis pe cele două fete. Acum, când procurorii se pregătesc să trimită dosarul în judecată, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora el a cerut să fie reaudiat pentru a spune că, de fapt, nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.

Bărbatul ar urma să fie audiat joi, de la ora 10.00, potrivit unor surse judiciare.  

Sursă foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image