Incendiu de mici dimensiuni la sediul MAI. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale importante

Un incendiu de mici dimensiuni a avut loc, joi, într-o cameră de la etajul 6 din corpul A al sediului Ministerului Afacerilor Interne.

"A fost vorba de un incendiu la nivelul etajului 6, într-o cameră încuiată, unde am înţeles că se depozitau periferice IT care urmau să fie retrase. A ars un monitor, în cameră nu erau persoane, n-a fost nevoie de evacuare sau de acordare de îngrijiri medicale niciunei persoane", a declarat, potrivit AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Bogdan Toma.

În primă fază intervenţia a fost asigurată de echipa de pompieri care funcţionează permanent în interiorul MAI. Ulterior au fost trimise şi autospeciale cu spumă şi apă, autoscară, ambulanţă şi echipaj de descarcerare.

Sursă foto B1.

Image
Image
Image
Image