INCENDIU “MATEI BALȘ”: Cel puțin două victime au murit în urma expunerii la flacără directă. Unde au fost găsite cadavrele carbonizate (surse)

INCENDIU “MATEI BALȘ”: Cel puțin două victime au murit în urma expunerii la flacără directă. Unde au fost găsite cadavrele carbonizate (surse)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cel puţin două dintre persoanele care au decedat în urma incendiului de vineri, de la “Matei Balș”, au murit în urma expunerii la flacără directă, în alte cazuri fiind constatate şi intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri de căi respiratorii, iar femeia decedată la Spitalul Floreasca a fost intoxicată cu monoxid de carbon şi a fost expusă la căldura puternică emanată în urma incendiului, au declarat pentru News.ro surse din anchetă, pe baza rezultatelor necropsiilor.

Conform surselor citate de News.ro, cel puţin în cazul a doi dintre bărbaţii decedaţi se poate afirma că au murit după expunerea la flacără directă.

O femeie a fost expusă la flacără deschisă, dar şi  intoxicată cu monoxid de carbon.

Un bărbat avea arsuri de căi respiratorii şi intoxicaţie, de la fum şi căldura emanată.

Toţi aceşti pacienţi aveau în jur de 60 de ani.

Femeia de 80 de ani care a decedat ulterior la Spitalul Floreasca fusese intoxicată cu monoxid si expusă la căldura emanată.

Aceleași surse au declarat, pentru News.ro, că una dintre victimele carbonizate a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului.

Sursa foto: Facebook / Tudor -  Tim Ionescu

 

Image