Minore agresate în staţiile de autobuz din Capitală. Un suspect a fost prins

Minore agresate în staţiile de autobuz din Capitală. Un suspect a fost prins
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mai multe fete susţin că au fost agresate sexual în staţiile de autobuz din Capitală, în ultimele luni. Agresorul a fost prins, joi, de poliţişti. Este vorba despre un cetăţean străin.

Tinere agresate în staţiile de autobuz din Capitală. Un bărbat de origine străină a fost arestat preventiv de poliţiştii din Bucureşti, fiind acuzat de agresiune sexuală, informează România TV. "La data de 22 iunie, o femeie a sesizat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 13:20, fiica sa minoră, a fost agresată sexual de un bărbat în timp ce aceasta se afla într-o stație STB din sectorul 1. De asemenea, la data de 02 noiembrie a.c., Poliția Capitalei a fost sesizată de o altă femeie cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orelor 15:00, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 4, fiica sa minoră a fost agresată sexual de un bărbat. În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că faptele ar fi fost săvârșite de aceeași persoană, un cetățean străin, care ar fi profitat de momentele în care a rămas singur cu minorele şi de faptul că erau în imposibilitatea de a se apăra, iar prin constrângere le-ar fi sărutat", au transmis autorităţile.

Bărbatul a fost depistat joi de polițiștii Biroului Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri, care l-au condus la sediu pentru continuarea cercetărilor, ulterior acesta fiind reţinut. Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă, mai arată România TV.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image