Ofiţerul care i-a trimis jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare, condamnat la închisoare cu amânarea executării

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat la 1 an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe Adrian Bărbulescu, cel care i-a trimis mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan. Potrivit MEDIAFAX, ofiţerul şi-a recunoscut vina.

Adrian Bărbulescu, ofiţerul de poliţie care i-a trimis mesaje de ameninţare Emiliei Şercan a fost condamnat la 1 an de închisoare de Tribunalul Bucureşti, însă nu va executa pedeapsa, ci va fi supravegheat o perioadă de 2 ani.

În cursul urmăririi penale, Gheorghe Adrian Bărbulescu şi procurorul au încheiat un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 478 C.pr.pen. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice, priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

După încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul a sesizat instanţa competentă să judece cauza în fond şi a trimis acesteia acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoţit de dosarul de urmărire penală. Instanţa a admis astfel acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a pronunţat soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord în cursul urmăririi penale.

Potrivit sursei citate, în aceeași cauză privind ameninţarea jurnalistei, DNA i-a trimis în judecată pe fostul prorector al Academiei, Petrică Marcoci, şi pe rectorul instituţiei, Adrian Iacob, pentru instigare la şantaj. Cei doi l-ar fi convins pe Adrian Bărbulescu să îi trimită mesaje Emiliei Şercan.

Potrivit procurorilor, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan pentru a o determina să oprească investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Iacob Adrian.

Sursă foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image