Parchetul Capitalei preia ancheta în cazul tragediei de la Institutul "Victor Babeş"

Parchetul Capitalei preia ancheta în cazul tragediei de la Institutul "Victor Babeş"

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 ancheta în cazul decesului celor trei pacienţi de la Institutul "Victor Babeş", fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, notează AGERPRES.

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului, luni noapte au fost audiate şapte persoane, printre care managerul spitalului şi personal tehnic. Audierile vor continua marţi la Poliţia Capitalei.

Trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au murit luni seara după o defecţiune la TIR-ul ATI - unitatea mobilă de Terapie Intensivă - de la Institutul "Victor Babeş" din Bucureşti, care a dus la oprirea alimentării cu oxigen a pacienţilor.

Din primele informaţii, tragedia a avut loc după o creştere bruscă a presiunii în instalaţia de oxigen la care era conectat TIR-ul, care a dus la blocarea completă a ventilatoarelor la care erau conectaţi cei opt pacienţi aflaţi în acel moment în TIR-ul ATI.

Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că, luni, în jurul orei 16,25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş". Acesta a subliniat că, atunci când se depăşeşte o presiune de 6 bari, ventilatoarele intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc.
"Altfel, presiunea distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat, cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile. Colegii de acolo au lucrat imediat ca să remedieze situaţia şi să încerce, bineînţeles, să ventileze bolnavii, ca să preia bolnavii pe balon, nu erau toţi intubaţi care erau în TIR", a precizat Raed Arafat, potrivit sursei citate.

El a menţionat că la spital se afla şi un reprezentant al firmei care asigura mentenanţa, dar că acesta nu a dorit să intre în TIR, oferind în schimb indicaţii celor care au intrat în unitatea mobilă.

Sursă foto realitatea.net.

Image
Image
Image