Percheziții într-un dosar de evaziune în domeniul serviciilor de pază, cu un prejudiciu evaluat la patru milioane de euro

Percheziții într-un dosar de evaziune în domeniul serviciilor de pază, cu un prejudiciu evaluat la patru milioane de euro

Polițiștii fac miercuri dimineața 12 percheziții în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 4 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii fac miercuri dimineața 12 percheziţii domiciliare, în București și județele Dâmbovița și Argeș, la persoane și la sediul unei firme din domeniul pazei și protecției.

Conform polițiștilor, în perioada 2014 – 2019, o firmă de protecție și pază ar fi încheiat contracte cu o serie de companii și firme, de la care a încasat peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro). În scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat, administratorii ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societății și ar fi declarat la organele fiscale achiziții de la 83 de societăți comerciale, care nu ar avea la bază operațiuni reale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit și TVA, relatează Digi24.

Image
Image
Image
Image
Image