Reacția Spitalului Județean Ilfov la dezvăluirile privind un medic fals care ar profesa acolo de 10 ani: "Până la proba contrarie, documentele atestă că doamna este medic”

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Medicul Dan Blendea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ilfov, și șeful secției de Ginecologie, Dorin Bejan, au organizat marți, o conferință de presă în urma dezvăluirilor din presa centrală, în legătură cu un medic al unității sanitare care nu apare în evidențele Colegiului Medicilor ori ale DSP.

Spitalul public unde a practicat medicul despre care Universitatea de Medică și Farmacie (UMF) Carol Davila  spune că nu e absolvent al său și că „diploma pare un fals” susține că a demarat mai multe anchete. Dr. Dan Blendea recunoaște că, la dosarul depus la spital de medicul voluntar Raluca Bîrsan, ea apare ca medic de familie autorizat.”Se fac cercetări”, au adăugat ei. „Dar, până la proba contrarie, documentele pe care le avem atestă că doamna este medic”, au conchis cei doi reprezentanți ai spitalului public, citați de Libertatea.

Libertatea a publicat, marți, o anchetă în care dezvăluie că "medicul” Raluca Daniela Bîrsan, o femeie care activează la secția de Ginecologie a unității spitalicești, pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor.

Citiți și:   Medic fals descoperit și într-un spital de stat! Așa-zisul doctor ar lucra cu pacienții de aproximativ 10 ani

Sursa foto: libertatea.ro

Image