România, condamnată la CEDO pentru refuzul de a școlariza un condamnat în timpul detenției

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămînzeanu a fost condamnat pentru furt şi închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar. Din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, Marian Flămînzeanu a făcut numeroase cereri pentru a-şi continua studiile cu clasele V-VIII.
Penitenciarul a avut discuţii cu Inspectoratul Şcolar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deţinuţi eligibili, clasele nu se pot înfiinţa.
În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO, motivând că a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.
"Guvernul României s-a apărat în faţa Curţii Europene spunând că statele au libertatea de a-şi organiza sistemul de educaţie, şi că aceasta depinde în mare măsură de nevoile şi resursele comunităţii. În cazul de faţă, statul a încercat să-i ofere deţinutului educaţia cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deţinuţi ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorităţi", arată în comunicatul de presă al APADOR-CH, potrivit MEDIAFAX.
CEDO a admis că dreptul la educaţie nu este unul absolut, însă a constatat că autorităţile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluţii în cazul Flămînzeanu.
"Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învăţământul secundar nu a avut un scop legitim şi proporţional.
Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 în acest caz", s-a mai precizat în comunicatul APADOR-CH. Marian Flămînzeanu a primit 2.000 de euro despăgubiri morale.

Image
Image
Image
Image