Soţul şefei DIICOT, condamnat la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig

Soţul şefei DIICOT, condamnat la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig

Fostul poliţist Dan Hosu, soţul şefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul 'Carpatica Asig', pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Decizia nu este definitivă.

Dan Hosu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi la 1 an şi şase luni de detenţie pentru  instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentur sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Cele două pedepse au fost contopite rezultând astfel trei ani de închisoare, potrivit G4Media.ro.

Image
Image
Image