Tribunalul Bucureşti respinge cererea lui Dragnea de a ieşi din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal

Tribunalul Bucureşti respinge cererea lui Dragnea de a ieşi din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal

Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, ca nefondată, o nouă cerere a fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea prin care a solicitat să fie eliberat din închisoare, pe motiv că este deţinut ilegal. Potrivit AGERPRES, decizia nu este definitivă.

Este vorba despre o contestaţie la executare depusă de Liviu Dragnea, care a invocat un recurs în drept intitulat "habeas corpus" - o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.

În cererea depusă în instanţă, avocaţii susţin că Liviu Dragnea este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a doi căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Sursă foto portal.just.ro.

Image
Image
Image
Image