fbpx

Un bărbat din București și-a răpit fosta concubină și pe fiica ei

Un bărbat din București și-a răpit fosta concubină și pe fiica ei

Image
Image

Un bărbat de 43 de ani, băut și cu permisul de conducere suspendat, a răpit cu mașina, pe fosta concubină și pe fiica acesteia. În timpul fugii, el ar fi avariat cinci mașini parcate.

Potrivit Poliției Capitalei, citată de stiripesurse.com, sâmbătă dimineața polițiștii au fost anunțați de un bărbat că autoturismul său a fost lovit de o altă mașină, iar după accident șoferul acesteia a părăsit locul, însoțit de o femeie și o tânără.

Polițiștii au făcut verificări și i-au depistat pe cei trei. „Femeia și tânăra, o minoră, se aflau într-o vădită stare de temere și erau desculțe”, susțin polițiștii.

De asemenea, bărbatul a devenit foarte agitat, iar când i s-a solicitat să prezinte ce are în buzunare, a predat un briceag. Având în vedere faptul că bărbatul de 43 de ani avea o atitudine agresivă, a fost necesară imobilizarea sa. Polițiștii au stabilit că femeia este fosta concubină a bărbatului, iar minora este fiica celor doi.

În timp ce polițiștii se aflau în teren cu cele trei persoane, prin apel la 112 au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a fost martor la un accident, iar din mașina lovită șoferul care a provocat evenimentul rutier a luat cu forța o femeie, pe care a urcat-o în mașina sa. S-a confirmat faptul că este vorba despre cele trei persoane care erau deja însoțite de polițiști spre sediul subunității.

Polițiștii au fost anunțați că bărbatul ce se afla deja în custodia lor ar fi afirmat că dorește să îl omoare pe actualul partener al fostei concubine.

Potrivit sursei citate, polițiștii au stabilit că, sâmbătă dimineața, femeia de 35 de ani, împreună cu actualul concubin și fiica sa, în timp ce se aflau în trafic, au observat ca sunt urmăriți de fostul concubin al femeii, iar șoferul, în încercarea de a scăpa, a virat brusc, dar a lovit un stâlp.

„…, fostul concubin, sub amenințare, cu un cuțit, le-a tras pe cele două din mașină, le-ar fi introdus cu forța în autoturismul său și a plecat în viteză. Pe traseul urmat, bărbatul ar fi lovit cinci mașini parcate, după care și-ar fi abandonat autoturismul care nu mai funcționa, în scurt timp fiind depistat de polițiști”, a transmis Poliția Capitalei.

Polițiștii au stabilit că agresorul are dreptul de a conduce suspendat, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0, 53 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, fata, care acuza dureri la nivelul brațului și feței, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut și prezentat magistraților, care au dispus arestarea sa preventivă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe, violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

foto ilustrativ, digi24.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.