Un bărbat din București a murit după ce a fost împușcat de un polițist, în timpul unei intervenții

Un bărbat din București a murit după ce a fost împușcat de un polițist, în timpul unei intervenții

Un bărbat din sectorul 1 al Capitalei, îmbrăcat doar în lenjerie intimă, care era violent şi a ameninţat şi lovit poliţişti, a fost împuşcat de unul dintre aceştia, fiind transportat la spital, unde a decedat.

"În această dimineaţă, în jurul orei 4,00, prin apel 112, o persoană dintr-un imobil situat în sectorul 1 a sesizat că un bărbat dezbrăcat, aflat doar în lenjerie intimă, ameninţă pe holuri, având asupra sa mai multe obiecte ascuţite. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie, care după câteva minute l-au localizat", informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit AGERPRES.

Din primele date a rezultat ca la vederea poliţiştilor, bărbatul a devenit violent şi a reuşit să îi lovească, ulterior fugind. A fost localizat la un nivel superior în bloc, unde a încercat din nou să lovească şi i-a ameninţat, motiv pentru care, după somaţie, unul dintre poliţişti a executat foc cu armamentul din dotare, rănindu-l.

"A fost solicitat un echipaj de prim ajutor. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a decedat la spital. Cadavrul urmează să fie ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", arată sursa citată.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.

 

Credit foto Digi24.

Image
Image
Image
Image
Image