fbpx

UPDATE: VIDEO. Urmărire cu focuri de armă pe străzile Capitalei

UPDATE: VIDEO. Urmărire cu focuri de armă pe străzile Capitalei

Poliţiştii bucureșteni au urmărit pe mai multe străzi un autoturism condus de un bărbat care a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii. Potrivit stiripesurse.ro au fost trase mai multe focuri de armă în plan vertical şi asupra maşinii. În timpul urmăririi, autoturismul a lovit uşor un taxi, fiind blocat şi oprit pe un teren viran, la ieşirea din Capitală. Bărbatul aflat la volan nu are permis de conducere.

Poliţia Capitalei a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, poliţişti din cadrul Secţiei 19 au făcut semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducatorul acestuia a refuzat sa oprească şi a continuat deplasarea în viteză.

"S-a trecut la urmarirea maşinii, fiind solicitat sprijin poliţiştilor aflaţi în teren, pentru a-l opri. Autovehiculul a fost urmărit pe mai multe străzi, iar la un moment dat a lovit uşor un taxi ce se afla în deplasare. A fost somat verbal, în mai multe rânduri, prin sistemul acustic şi ulterior, s-a folosit armamentul din dotare fiind executate mai multe focuri de avertisment in plan vertical, dar şi asupra autoturismului urmărit", a arătat sursa citată.

Ulterior, s-a reuşit blocarea acestuia, pe un teren viran, la ieşirea din Bucureşti.

"Urmărirea s-a terminat cu roțile în sus, iar motivul pentru care șoferul a încercat să scape, a fost acela că nu poseda permis de conducere. Mai mult, a refuzat și testarea cu aparatul etilotest și cu drugtestul", se precizează într-o postare pagina de Facebook a Sindicatului Europol.  

Şoferul a fost imobilizat și identificat şi s-a constatat că nu are permis de conducere. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind dus la INML pentru prelevarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de Secţia 19 Poliţie.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, a precizat Poliţia Capitalei.

 

Sursă foto captura Facebook / Sindicatul Europol. 

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.