Vatmanul împuşcat cu un pistol cu aer comprimat este rănit uşor în zona capului

Vatmanul împuşcat cu un pistol cu aer comprimat este rănit uşor în zona capului

Conducătorul de tramvai de pe linia 25 care a fost împuşcat joi dimineaţă cu un pistol cu aer comprimat a fost rănit uşor în zona capului, fiind în afara oricărui pericol, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB) într-un comunicat, citat de AGERPRES.


Joi, 17 septembrie 2020, în jurul orei 10:40, un conducător de tramvai de pe linia 25, care circula pe Şoseaua Giurgiului - sens CFR Progresul, la plecare din staţia "Muzeul Bacovia", a fost împuşcat cu un pistol cu aer comprimat de către un participant la trafic, fiind rănit uşor în zona capului.

"După pornirea tramvaiului din staţie, o călătoare a alergat să se urce în tramvai, iar acesta nu a mai putut opri. Conducătorul unui autoturism BMW aflat în trafic, care circula paralel cu vagonul a observat şi i-a adus injurii vatmanului. După discuţia cu acesta, a scos şi a folosit un pistol cu aer comprimat, rănindu-l uşor. Nu au fost necesare intervenţii medicale, iar vatmanul în vârstă de 45 de ani se află în afara oricărui pericol", se arată în comunicat.

Tramvaiul s-a retras la depoul Giurgiului. Circulaţia tramvaielor pe Şos. Giurgiului nu a fost afectată. Cazul este în cercetare de către organele de poliţie.

"Societatea de Transport Bucureşti îşi exprimă îngrijorarea faţă de o astfel de manifestare violentă, care ar fi putut să aibă repercusiuni grave atât asupra vatmanului, cât şi asupra călătorilor şi a celorlalţi participanţi la trafic", au subliniat reprezentanţii STB.

Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe bărbatul care a folosit pistolul cu bile, el fiind audiat la Secţia 16 Poliţie.

Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.

Image
Image
Image
Image